Festivalul de Teatru al Deținuților Români
Gândurile mele nu s-au oprit când am citit descrierea festivalului. Deținuți ? Ce ar putea face niște deținuți ? Să mintă, să fure și să omoare. Au făcut și lucrurile astea. Dar pot și să recite Shakespeare, să provoace râs, să lăcrimeze atunci când sunt aplaudațI șI să declanșeze un mod nou de a privi o clasă de oameni.
Festivalul s-a derulat între două zile la Teatrul Nottara din București, între 9 șI 10 octombrie 2011.
Scopul oficial a fost de a demonstra că toți oamenii merită o a doua șansă. Că un om este capabil de lucruri minunate, dacă primește această a doua șansă. Să demonstreze asta și lumii dar, și mai important, să-și demonstreze lui însuși. Sa-și demonstreze că sunt capabili de lucruri bune, pentru a-i determina să aleagă să facă tot lucruri bune și când vor ieși din închisoare
Regizorii sunt entuziasmați. Au privit oportunitatea ca pe o provocare iar pe deținuțI ca pe niște actori începători. -Actorii începători- au privit-o ca pe o gură de libertate
Când vin pe scenă, vin cu frică. Ca niște animale care au ieșit dintr-o cușcă, ca și cum oamenii îi atacă cu privirile lor curioase și blițurile entuziasmate. Dar când piesele încep, uită de noi, de public. Doar când îi aplaudăm își aduc aminte că suntem aici. Când piesa ajunge la final, ei s-au depărtat suficient de mult de cușcă și nu se mai gândesc că sunt exponate pe scenă, sunt actori.
Mulți dintre ei spun că vor să revină și-n anul următor la festival… câțiva speră timid că până la anul vor ieși totuși din penitenciar si nu vor mai fi prezenți.
Bineînțeles, lucrul bun pe care l-au făcut pe scenă nu compensează răul pe care l-au făcut în viața reală. Dar… dacă se pot implica atât pentru a face un bine, poate sunt capabili să mai facă bine, și după EXIT-ul total din închisoare